Ai acceptat pe Isus HRISTOS ca Domn si MANTUITOR al vietii tale?
Ai luat decizia de a-l urma pe EL pentru restul Vietii TALE?
DACA DA, iti mai ramane un lucru de facut:
Marturiseste Alianta aceasta cu Isus Hristos in apa Botezului.
Botezul Nou Testamental, al celor ce cred, este pentru toti cei ce doresc sa arate alianta lor cu Isus Hristos.
PENTRU A AFLA CE ESTE BOTEZUL SI DE CE TREBUIE SA FACEM BOTEZUL, DA CLICK AICI
Cerintele petnru BOTEZ:
- In primul rand trebuie sa iti fi predat Viata in mana Lui Dumnezeu si sa il fi acceptat pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor al vietii tale
- Inscrierea la Botez se face folosind formularul de mai jos.
- Odata acceptati pentru Botez, Candidaţii, chiar daca sunt înscrişi în cursul de caticheză, trebuie să frecventeze un grup de casa şi serviciile Bisericii, înainte de a fi botezaţi.
- Participarea la cursul de Caticheză cu o frecventa de cel putin 80%
- Interviul cu comisia de membralitate
- Actul Botezului – organizat în cadrul Bisericii SPERANTA si HAR
Daca Doriti sa fiti botezat/a in Biserica SPERANTA si HAR, va rugam completati formularul urmator.
Dorim sa va asiguram caci toate detaliile dumneavoastra vor fi pastrate in regim confidential.
CE ESTE BOTEZUL? DE CE TREBUIE SA FACEM BOTEZUL?
O persoană care s-a pocăit şi care a fost născută din nou va dori să arate tuturor oamenilor ce s-a întâmplat cu ea. De-alungul istoriei Bisericii, adevăraţii credincioşi, cei care au experimentat o transformare reală, au aşteptat cu nerăbdare ziua botezului lor. N-au evitat acest lucru; dimpotrivă, au dorit să-l împlinească pe cât de repede posibil. Dacă o persoană şovăie atunci când este vorba de primirea botezului, se pune un mare semn de întrebare în dreptul mântuirii sale şi a dorinţei de a-L urma pe Isus Hristos, în conformitate cu cerințele Acestuia. Înainte de a părăsi pămîntul, Domnul Isus Şi-a trimis ucenicii în lume, dându-le următoarea poruncă: “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; Dar cine nu va crede va fi osândit.” (Mc. 16: 15-16). Aceste cuvinte, puse sub forma unei porunci, sunt simple și clare şi nimeni nu are dreptul să le răstălmăcească. Botezul celui care crede este o poruncă ce vine direct de pe buzele Mântuitorului.
Ce este botezul?
Este practica și porunca Domnului Isus – Domnul Isus S-a botezat la vârsta de 30 de ani, vârstă care corespundea cu majoratul la evrei. El a dorit neapărat să fie botezat, considerând botezul ca „un lucru care trebuie împlinit” (Mat. 3:15). Deasemenea, înainte de înălțarea Sa la cer, a poruncit ucenicilor să-i boteze pe cei ce vor crede Evanghelia (Mat. 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”). Aceste două adevăruri sunt îndeajuns pentru a ne face să nu nu ezităm nici o clipă în a-L asculta și a-L urma pe Isus Hristos şi în această privinţă. Dar botezul este mai mult decât atât...
Este mărturia unui cuget curat – Botezul nu este un simplu ritual exterior, ci dimpotrivă, el redă în mod vizibil ceea ce s-a întâmplat înlăuntrul omului, în sufletul și în inima lui, și anume iertarea de păcate, prin jertfa Domnului Isus şi naşterea din nou, în urma primirii Duhului Sfânt (1 Petru 3:21 „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”). Botezul nu spală păcatele nimănui; însă, cel ce se botează, mărturiseşte că păcatele lui au fost deja spălate prin jertfa Domnului Isus. Acesta a crezut Evanghelia, s-a pocăit de păcatele lui şi acum, prin moartea și învierea lui Hristos, are o viaţă nouă, din Duhul. Iar acest lucru este mărturisit, prin botez, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Este simbolul unirii credinciosului cu Domnul Isus în moartea şi învierea Sa – La botezul Lui, Domnul Isus s-a identificat cu toți păcătoşii. La botezul nostru, noi ne identificăm cu El. Botezul în apă indică înmormântarea noastră împreună cu Hristos şi învierea noastră, împreună cu El, la o viaţă nouă (Romani 6:3-4 „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”). Botezul întruchipează sfârșitul unei vieți vechi, păcătoase, și începutul unei vieţi noi, de sfințenie. El simbolizează moartea omului vechi, carnal, corupt, și nașterea omului nou, spiritual.
Este un legămînt între om și Dumnezeu – Botezul este o mărturie publică, de apartenenţă divină. Cel care se botează, prin actul acesta, afirmă: „Eu îi aparțin lui Dumnezeu şi vreau să trăiesc pentru El întreaga mea viață. De-acum încolo El este Stăpânul meu.”
De ce trebuie să ne botezăm?
Observând ce anume este botezul, ne putem răspunde ușor la întrebarea „de ce să mă botez”, una rezultând din cealaltă:
Pentru că Domnul Isus Însuşi a fost botezat (Mat. 3:13-14) – Isus şi-a chemat ucenicii să-L urmeze, să-i calce pe urme. Și cine doreşte să facă aceasta, va trebui să-L urmeze şi în apa botezului, împlinindu-i porunca. Acest lucru l-au făcut toţi ucenicii Lui din primul veac şi, de atunci încoace, toţi care au vrut să fie ca El. Dacă Isus, care era Fiul lui Dumnezeu cel fără de păcat, a considerat botezul „un lucru care trebuie împlinit”, cum am putea avea noi o altă părere?
Sfânta Treime a confirmat valoarea botezului – La botezul Domnului Isus avem manifestarea Sfintei Treimi. După ce Fiul a fost botezat, Tatăl a mărturisit din cer, exclamând: „Acesta este fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Mai mult, Duhul Sfânt S-a coborât peste Isus, în chip de porumbel. Manifestarea Treimii, confirmă valabilitatea botezului lui Isus, identificarea lui cu omul păcătos și începutul lucrării de răscumpărare. Botezul creștin se face în Numele Sfintei Treimi, prin aceasta credinciosul mărturisind că se identifică cu lucrarea mântuitoare a lui Isus, că a fost născut din nou, prin Duhul Sfânt, și că a devenit copilul lui Dumnezeu, parte din familia Sa răscumpărată. Botezul creștin proclamă lucrarea întregii Treimi.
Domnul Isus a poruncit botezul – Ultima poruncă dată de Isus înainte de plecarea la cer, conform evangheliilor, a fost porunca botezului (Matei 28:19, Marcu:16:16). Astfel, botezul este considerat un act de ascultare faţă de porunca Lui.
Ucenicii Domnului au predicat și practicat botezul – Ucenicii au înţeles foarte clar porunca Domnului Isus şi au împlinit-o de îndată. De fapt, începutul Bisericii creștine, din ziua de Rusalii, coincide cu botezul a aproape 3000 de persoane (F.A. 2:37-41). Ucenicii nu au considerat botezul ca fiind ceva secundar sau opţional; dimpotrivă, l-au considerat cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facă un om după ce s-a întors la Dumnezeu, prin pocăință (F.A. 2:38). Întoarcerea sinceră a cuiva la Dumnezeu este marcată de mărturia în apa botezului. Până când un om nu se botează, el nu poate fi considerat un credincios pe deplin dedicat Domnului.
Cine poate fi botezat?
Oricine crede în Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu – În Noul Testament, botezul este văzut ca urmarea naturală a credinței în (moartea și învierea) Domnului Isus. În F.A. cap. 8, un ministru de finanțe etiopian, după ce a auzit Evanghelia predicată de Filip, şi a înţeles ce trebuie făcut, a pus întrebarea: „Ce mă împiedică să fiu botezat?” Iar răspunsul lui Filip a venit prompt: „Dacă crezi din toată inima, se poate”. Atunci etiopianul a făcut o declaraţie de credinţă simplă, dar autentică – „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” – şi, ca urmare a mărturiei lui, fost botezat (cf. F.A. 8:36-38). În pasajul anterior, textul ne relatează convertirea unor locuitori din regiunea Samariei, despre aceștia spunându-ni-se că „au crezut şi au fost botezaţi” (F.A. 8:12). Tiparul este identic în cazul convertirii celor din Corint: în F.A. 18:8 se spune că „mulţi corinteni au crezut şi au fost botezaţi”. Botezul este mărturia publică a credinței în Isus Hristos. De aceea, orice persoană care intră în apa botezului este întrebată „dacă crede și mărturisește că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul ei personal”. Apoi, în urma răspunsului pozitiv dat de persoana aflată în apa botezului – „Da, cred!” – după cum afirmă și imnul baptismal cântat de biserică, „Cine crede se botează; Cine-a crezut s-a botezat.”
Oricine se pocăieşte cu adevărat – În urma predicii lui Petru de la Rusalii, cei care au fost cercetați în inimi de Duhul Sfânt, au venit la ucenici cu întrebarea „ce să facem?”. Răspunsul lui Petru a fost simplu, clar și răspicat: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat” (Fapte 2:38). Fără credinţă şi pocăinţă, botezul nu este valabil. Degeaba se spală vasul pe dinafară, dacă lăuntrul lui este murdar. El va fi murdar în interior şi după spălarea în afară. La fel și cu cel care se botează. Degeaba intră în apă, dacă sufletul lui nu este curățit de sângele lui Hristos, prin credință și pocăință. Căci credinţa care nu duce la pocăinţă nu este o credinţă adevărată. Dar dacă pocăinţa şi credinţa sunt autentice, atunci botezul nu mai este o cerință pe care omul să nu dorească s-o împlinească. Dimpotrivă, o va cere de îndată, la fel ca în cazul ascultătorilor predicii lui Petru.
Oricine doreşte sincer și cere personal botezul – Botezul trebuie dorit și trebuie solicitat de cel credincios. Așa cum am văzut, la finalul predicii lui Petru, din ziua de Rusalii, ascultătorii sunt cei care au venit la ucenici cu întrebarea „ce să facem?”. Dacă cineva se botează cu forţa sau sub presiunea unor circumstanţe exterioare, botezul acestuai nu este valabil. Din acest motiv, noi considerăm botezul copiilor mici fără valoare. Ei nu pot crede, nu se pot pocăi în urma auzirii Evangheliei, nici nu pot decide dacă vor să se boteze sau nu. Botezul trebuie să-l decidă fiecare pentru el însuşi.
Cum trebuie făcut botezul?
Pe baza învățăturii NT, considerăm că sunt două coordonate majore în administrarea botezului:
Prin afundarea în apă – Însuşi cuvântul „botezat” înseamnă, în limba greacă, „afundat”. Ca atare, botezul se va face prin afundare, pentru a se distinge cât mai clar simbolistica lui – îngroparea și învierea împreună cu Hristos. Practica botezului la primii creștini, așa cum este ea surprinsă în textele NT, pare să favorizeze afundarea, în detrimentul altor moduri de administrare a botezului.
În Numele Sfintei Treimi – Conform poruncii Domnului Isus din Matei 28:19, botezul trebuie administrat „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Este adevărat că în cartea F.A. avem menţionate două situații în care convertiții au fost botezați „în Numele lui Isus” (F.A. 2:38, 19:5). Nu trebuie, însă, să uităm faptul că aceşti convertiți erau dintre evrei, ei crezând deja în Dumnezeu şi în Duhul Sfânt, dar nu și în Persoana Domnului Isus. Unii dintre ei fuseseră chiar botezaţi anterior de Ioan Botezătorul, fără însă să-și declare credința în Isus Hristos – în moartea și învierea Lui. Pentru ei, credința în Isus era singurul lucru care lipsea unei credințe complete, de unde și aceste două cazuri excepționale, care nu ar trebui să devină regulă creștină. Considerăm că formula standard pentru administrarea botezului creștin este cea lăsată de Domnul Isus, și anume „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.