Biserica Baptista SPERANTA Brixton Londra
Biserica Baptista HARUL Stratford Londra
Biserica Baptista SPERANTA si HAR LONDRA U.K.
Pastor Rev Teofil Harii
BISERICA
SPERANȚA ȘI HAR
LONDRA
Lângă inima și casa ta.
Cum obții finanțare pentru studii în Marea Britanie
Ai făcut o aplicație de succes și ai fost acceptat la o universitate din Marea Britanie. Și acum ce e de făcut pentru a obține finanțare? Guvernul Marii Britanii susține studenții care doresc să urmeze ciclul de licență în Marea Britanie oferindu-
Ce este acest împrumut și cine îl obține?
Acest împrumut este oferit de Student Loans Company și este dedicat special studenților la nivel de licență. Cei mai mulți studenți care aleg Marea Britanie ca destinație de studiu accesează acest împrumut, din moment ce taxele au crescut foarte mult în ultimii trei ani, ajungând la 9000 de lire. Majoritatea universităților oferă programe de studiu ce pot fi acoperite prin împrumut guvernamental, însă există anumite universități private la care dacă studenții se înscriu, nu pot primi finanțare. De aceea, este util ca inainte de a aplica să fie verificat dacă pe site-
Cei care pot accesa acest împrumut sunt viitori studenți, care au aplicat la un program de licență în Marea Britanie și care au acceptat o ofertă din partea unei universități. Pentru a fi eligibil trebuie să fii cetățean al Marii Britanii sau al Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, toți cetățenii români pot obține acest împrumut, în baza acceptului unei oferte universitare. Desi procedura impune ca fiecare aplicant să facă o cerere pentru acest împrumut, nu există riscul ca acesta să nu fie acordat decât în cazuri excepționale. Este, de asemenea, util de știut, că nu este stabilită nicio limită de vârstă.
Cine NU poate obține un împrumut guvernamental?
Oportunitatea de finanțare este deschisă celor care urmează pentru prima dată facultate. Așadar, cei care au studiat deja în România nu mai au acces la împrumut. Chiar și în acest caz, absolvenții unor instituții private din țara noastră care nu au calificările finale obținute pot beneficia de împrumut. De asemenea, numărul maxim de ani pentru care se poate lua împrumut este 4, iar cei care au făcut deja un an sau doi ani de facultate, pot accesa împrumutul însă vor avea dreptul la acesta numai pentru anii rămași de studiu. Astfel, cei care au făcut un an de studiu aici, pot alege sa facă studii de licență de trei ani și au în continuare dreptul de a-
Care sunt condițiile de returnare?
Deloc similar cu tot ceea ce înseamnă un împrumut pentru studii în România, oferta Marii Britanii este foarte accesibilă. Acesta se returnează numai și numai după terminarea studiilor (adică presupune o perioadă de grație de minimum trei ani) și doar dacă absolventul este angajat. Student Loans Company, instituția care oferă această soluție de finanțare va stabili un plafon salarial (indiferent de țara în care absolventul va alege să lucreze, deoarece acesta nu este condiționat să rămână sau să părăsească UK) și se va returna 9% pe an din ceea ce depășește acest plafon. Suma datorată se ajustează la rata inflației.
Pentru un absolvent, aceşti 9% pe an se traduc în costuri foarte reduse în primii ani de la absolvire: până în momentul în care absolventul atinge plafonul (actualmente, 21.000 de lire sterline pe an), nu trebuie să plătească nimic; iar dacă veniturile lui depăşesc pragul, suma plătită va fi de ordinul sutelor de lire sterline pe an – abia după ce veniturile sale ar fi de peste 32.000 de lire pe an, suma anuală datorată de absolvent către Student Loans Company ar trece de 1.000 de lire sterline.
Un aspect important trebuie menționat pentru a sublinia accesibilitatea împrumutului, anume că nu se percepe nicio dobândă, iar dacă timp de 30 de ani, absolventul nu lucrează sau lucrează, dar nu atinge plafonul menționat de Student Loans Company, datoria guvernamentală este anulată.
Ce se întâmplă dacă:
Absolventul nu se angajează imediat după terminarea studiilor?
În acest caz, studentul nu va plăti nimic. Va începe să returneze abia când va avea primele venituri și numai dacă aceste venituri sunt peste suma plafon.
Absolventul decide că dorește o pauză și nu mai dorește să se angajeze?
Toată perioada cât acesta nu va avea venituri, nu va trebui să returneze nimic, doar că va trebui să comunice lipsa fondurilor și motivele celor de la Student Loans Company.
Absolventul lucrează în altă țară decât UK?
Dacă absolventul muncește în alt stat, atunci Student Loans Company va stabili plafonul pentru țara respectivă și suma se va ajusta la rata inflației tot din țara respectivă. Nu se va percepe nicio dobândă.
Ce formalități trebuie făcute pentru acest imprumut?
Ca formalitate de bază, trebuie completat un formular ce vine din partea UCAS, platforma națională britanică pe care se trimit aplicațiile. Viitorii studenți îl primesc prin poștă după ce au acceptat oferta unei universități.
Formularul completat se trimite împreună cu documentația solicitată prin poștă, către Student Loans Company, la adresa specificată. Documentația cuprinde adesea copii legalizate, dar niciodata documente originale!
Mult Success in continuare.